Greacă.html



Greaca (Ελληνικά) este o limbă indo-europeană, vorbită în Grecia începând cel puţin cu secolul XVII î.Hr.. Din primele timpuri de cînd s-au păstrat documente scrise, adică începînd cu epopeele lui Homer, limba greacă apare împărţită în mai multe dialecte. Iliada şi Odiseea, deşi este alcătuită în dialectul ionic, conţin numeroase elemente eolice. La origine a existat o mare varietate de dialecte, sistematizate azi în patru grupuri : arcado-cipriot, occidental, eolian şi ionian-atic.

modifică Dialectele

Varietatea dialectelor greceşti se poate urmări în timp şi spaţiu cel mai bine cu ajutorul inscripţiilor, care s-au păstrat într-un număr foarte mare. Dintre aceste însă numai cîteva au ajuns sa fie întrebuinţate şi în literatură. Aceste sînt dialectul ionic, atic, doric şi eolic.

Dialectele limbii greceşti vechi
1 - 4: eolic
5: ionic şi 6: atic
7 - 14: doric
15 a 18: nord-occidental
19 - 21: arcado-chipriot

Dialectul ionic este vorbit în Ionia, în Cicliade, pe insula Eubea şi în coloniile ionice.În acest dialect sînt scrise epopeele homerice, poemele lui Hesiod, operele poetice ale acelora care i-au imitat, poezia elegiacă şi cea iambică, opera istorică a lui Herodot şi scrierile despre medicină ale lui Hippocrate.

Strîns înrudit cu dialectul ionic este dialectul atic, ai cărui scriitori principali sînt tragicii Eschil, Sofocle şi Euripide, comicul Aristofan, istoricii Tucidide şi Xenophon,filosoful Platon, oratorii Lysias, Demostene şi Eschine. Datorită supremaţiei politice a Atenei şi a superiorităţii literaturii atice, dialectul atic devine cel mai imsemnat al limbii greceşti.

Dialectul doric se vorbea de dorienii din Peloponez, în Creta, în insulele dorice ale Marea Egee, precum şi în coloniile doriene ale Sicilia şi Italiei de Sud. În dialectul doric sînt scrise odele lui Pindar şi ale lui Bacchylide şi idilele lui Teocrit. Corurile din tragedia atică conţin de asemenea elemente dorice.

Dialectul eolic este întrebuinţat de Eolienii din Eolida(în Asia Mică, la nord de Ionia), în Tesalia şi în Beoţia. În acest dialect şi-au scris celebrele lor ode Alceu şi poeta Sappho.

Aceste dialecte au dispărut treptat în diferite epoci, în schimb dialectul atic s-a răspîndit încă din sec al V inainte de Cristos cu mult peste graniţele sale, fiind întrebuinţat de toţi Grecii culţi. În urma cuceririlor lui Alexandru cel Mare limba atică devine limba universală a Orientului, din care cauză fu numită koine, adică limba comună a lumii helenice.

Primul document păstrat în greacă folosea silabarul linear B pentru a nota vechiul dialect arhaic sau micenian. Scrierea lineară B nu a putut fi descifrată până în 1953. După căderea civilizaţiei miceniene a existat o perioadă tulbure de aproximativ cinci sute de ani (times of troubles după interpretarea lui Arnold Toynbee), numită Marea Migraţie Miceniană. În timpul acesteia ori nu s-a folosit scrierea (puţin probabil), ori nu a rămas nimic scris până în zilele noastre drept dovadă a scrierilor greceşti pre-homerice. De la începuturile perioadei clasice, greaca a fost scrisă în alfabetul grec, despre care se spunea că ar fi derivat din cel fenician. Trecerea la acest alfabet ar fi avut loc în timpul lui Homer. Cum nu există nici o referinţă, cât de ambiguă în poezia lui Homer care să sugereze că el ar fi ştiut de această metodă de scriere şi cum scrierile vechi europene le preced pe cele aramaice, fiind răspândite inclusiv în Anatolia, este de presupus ipoteza contrară, mult mai plauzibilă: paradigma alfabetului grecesc, despre care se credea că ar fi derivat din cel fenician a fost efectiv inversată prin studii mai serioase. Fenicienii fiind la origine navigatori proto-ionieni, stabiliţi în cetăţi-stat sau doar "capete de pod" comerciale în Palestina, Liban şi apusul Siriei, au adus cu ei alfabetul grec, din care a derivat cel fenician. Mai mult, teoria lui Jean Faucounau, cel ce a descifrat scrierea hieroglifică a discului din Phaistos, împinge cronologia înaltă a proto-ionienilor până spre Cicladicul Vechi, Troia II, Troia I şi în orice caz cu mult înainte de thalassocraţia minoică. Se pune astfel problema raportului dintre alfabetele vechi europene, scrierile fonetice în general şi contribuţia limbilor indo-europene (mai ales proto-hitite, din faza pre-anatoliană) la etimologiile pre-greceşti din limba greacă (după indo-europeniştii Frisk şi Beekes).

Atica (dialect al grupului ionian-atic), limbă vorbită la Atena, constituie limba în care s-a scris cea mai mare parte a literaturii greceşti clasice. Sub Alexandru cel Mare utilizarea dialectelor greceşti a fost restrânsă, în aşa fel ca lumea greacă să folosească koina, limbă comună rezultată din mai multe dialecte ale grupului ionian-atic. Astfel, el a putut comunica cu armata sa heteroclită, iar limba a fost învăţată de locuitorii regiunilor cucerite, devenind o aşa-numită lingua franca din Antichitate. Limba greacă a fost în concurenţă cu latina. Koina, devenită limbă oficială a imperiului roman de răsărit, continuând să evolueze pentru a da naştere limbii greceşti moderne de astăzi a fost extrem de răspândită.

Faptul că Vechiul Testament a fost tradus în versiunea Septuagintei iar Noul Testament a fost redactat în limba greacă, a făcut din aceasta o limbă de cult, dar şi de cultură pan-europeană.

Greaca, ca şi multe alte limbi indo-europene, este o limbă flexionară neaglutinantă şi ne-ergativă. De exemplu, substantivele au cinci cazuri, trei genuri şi trei numere, verbele au trei voci, trei persoane şi trei numere ca şi multe alte forme.

Mai jos se află declinarea articolului hotărât în greaca veche:

Greaca modernă nu are cazul dativ, cu excepţia unor expresii precum en taxei. Restul formelor sunt puţin schimbate faţă de greaca veche:

Un mare număr de cuvinte din latină, română, franceză şi engleză sunt de origine greacă. Transliterarea în ASCII a alfabetului grecesc se face prin codul beta care foloseşte numai şapte biţi dar redă corect toate subtilităţile accentelor, spiritelor şi combinaţilor pre-formate ale acestora.

modifică Vezi şi

• Limba greacă veche
• Lingvistică
• Limba română
• Discul din Phaistos

v • d • m Limbile oficiale ale Uniunii Europene
bulgară • cehă • daneză • engleză • estonă • finlandeză • franceză • germană • greacă • irlandeză • italiană • letonă • lituaniană • maghiară • malteză • olandeză • poloneză • portugheză • română • slovacă • slovenă • spaniolă • suedeză