Taler.html

 
ca de en es fr it nl no pl pt ru ro fi sv tr vo


 

Talerul (uneori scris Thaler) este o monedă mare de argint folosită în Europa timp de aproape 400 de ani. Etimologic, "Taler" este o abreviere de la "Joachimsthaler", o monedă emisă de oraşul Joachimsthal din Boemia, începând cu 1518.

Atât greutatea cât şi diametrul talerului au variat în cursul secolelor. Talerul tipic avea greutatea de 28-29 grame şi un diametru de 38-41 mm.

Taleri germani si austrieci, comparativ cu 25 cenţi americani

În secolele XVI şi XVII, talerii se emit în cantităţi foarte mari, în special de către entităţile statale care faceau parte din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi din Imperiul Habsburgic. S-au emis atât submultipli cât şi multipli de taleri, arta meşterilor monetari din această perioadă producând unele din cele mai frumoase monede cunoscute în istorie. S-au mai emis taleri în Olanda (leeuwendaler)şi Scandinavia (daler).

Taler-leu olandez, emis in 1660

modifică Talerii în epoca modernă

După 1780, s-au emis în cantitati mari taleri cu efigia împărătesei Maria Tereza, pentru a facilita schimburile comerciale dintre Europa şi Orientul Apropiat şi Mijlociu. Acesti taleri sunt numiţi şi "taleri levantini" şi se bat şi în ziua de azi de către Monetaria Austriei, pentru micii investitori.

Etiopia a emis bancnote cu denominaţiunea "taler" în prima jumatate a sec.XX.

De la taler provin denumirile de dolar şi tolar.

modifică Talerii pe teritoriul ţărilor române

Taler transilvănean emis în 1681, în timpul domniei lui Mihai Apafi I

Pe teritoriul ţării noastre au fost emişi taleri în monetăriile transilvănene atât în perioada principatului autonom cât şi în perioada suzeranităţii austriece. Aceştia sunt remarcabili prin frumuseţe şi execuţie deosebit de îngrijită, fiind mari rarităţi numismatice.

În Principatul Moldovei, Despot Vodă a încercat să bată taleri moldoveneşti, fără prea mult succes, cunoscându-se doar câteva exemplare păstrate , emise în 1562 şi 1563. Un exemplar se află în Colecţia Numismatică a Academiei Române .

Datorită largii lor circulaţii, negustorii din Ţările Române au adoptat în secolul XVII talerul olandez ca monedă de calcul. Acesta avea pe revers un leu rampant, simbolul Olandei şi era numit taler-leu. De aici provine denumirea monedei naţionale româneşti, leul.

All Right Reserved © 2007, Designed by Stylish Blog.
no host no host 906 brak hosta wymiana linkow