|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
Teatrul poate însemna fie arta, fie clădirea în care se desfăşoară spectacolele de teatru. În sens figurat, teatru reprezintă un loc în care se desfăşoară o acţiune importantă. De exemplu: teatrul unei operaţiuni (militare).
modifică ArtaEste vorba de spectacole în care actorii reprezintă personaje pentru a fi privite din exterior (de către un public), într-un timp şi spaţiu limitat. Dialogurile scrise se numesc piese de teatru, dar există şi teatru fără text scris dinainte, sau chiar fără cuvinte, folosindu-se de mimă şi dans. modifică De ce teatrul?De ce, dacă noi jucăm în mod natural nişte roluri, avem nevoie de teatru? În special, pentru a crea o oglindă socială, un mymesis o reflectare care reproduce exact sau caricaturizează societatea, care ne permite să înţelegem mai bine imperfecţiunile sale: acest rol politic era mai evident în Grecia Antică (Pacea lui Aristofan de exemplu). De asemenea, teatrul poate avea un efect de catharsis, pentru a exterioriza sentimentele care nu sunt permise de societate. Teatru poate fi de asemenea şi un mod de divertisment. modifică Genuri teatralemodifică Autori de opere teatrale(vezi şi Dramaturg, Lista dramaturgilor români)
modifică Legăturimodifică Legături externe |
| All Right Reserved © 2007, Designed by Stylish Blog. sprawdz strone no host 906 no host 906 |